Secuii (szekely) – un grup etnic de origine incertă (posibil turcă), asimilat de maghiar – reprezintă o populaţie majoritară în partea de sud – est a Transilvaniei.

Sunt menţionaţi documentar încă din secolul al X-lea ca popor asociat maghiarilor. Erau socotiţi o naţiune diferită de aceştia, după cum dovedeşte Unio Trium Nationum (Uniunea celor trei naţiuni) din 1437.

Aceasta stabilea drepturile celor trei grupuri etnice privilegiate – maghiarii, saşii şi secuii, în defavoarea românilor, populaţia autohtonă majoritara în Transilvania.

Cele mai importante aşezări ale secuimii

Se găsesc în judeţele Covasna şi Harghita şi o parte din judeţul Mureş, care se suprapun peste cele trei scaune, unităţi administrative ale secuilor din Evul Mediu.

Astăzi în respectiva regiune trăiesc peste 600.000 de secui şi maghiari (ceea ce înseamnă 57% din populaţie); în judeţul Harghita, secuii şi maghiarii reprezintă 84% dintre locuitori, iar în Covasna, 73%.

Odorheiu Secuiesc

Cel mai important oraş al acestei minorităţi, este locuit în proporţie de 95% de secui şi maghiari. În centru se păstrează ruinele unei cetăţi din secolul al XV-lea.

Sfântu Gheorghe

Oraş amplasat pe malul Oltului, între Munţii Baraolt şi Bodoc. Este socotit una dintre cele mai vechi aşezări din secuime. Secuii colonizaţi aici în secolele XII-XIII s-au organizat în scaune (Trei Scaune este şi vechea denumire a judeţului Covasna).

Cei care vor să afle mai multe despre istoria şi tradiţiilor secuilor pot vizita Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântul Gheorghe.

Miercurea Ciuc

Oraş situat în Depresiunea Ciucului, este socotit unul dintre polii frigului din România. Temperatura medie anuală în această zonă de doar 8°C. În Cetatea Miko, construită în secolul al XVII-lea în stil neorenascentist, a fost amenajat Muzeul Secuiesc al Ciucului.

Mănăstirea franciscană Șumuleu

Aflată la 3 km de centrul oraşului, este considerată centrul spiritual al secuimii. În fiecare an, de Rusalii, mii de credincioşi romano – catolici vin în pelerinaj aici. Biserica mănăstirii a fost construită de Iancu de Hunedoara în secolul al XV-lea. Tot la Sumuleu se desfăşoară şi Festivalul celor 1000 de Fete Secuience.

Târgu Mureş

Era, în secolul al XV-lea, un înfloritor centru meşteşugăresc. Din acele vremuri s-au păstrat ruinele cetăţii medievale şi bastioanele Croitorilor, Olarilor, Măcelarilor, Cizmarilor şi Cojocarilor.

Farmecul oraşului este dat mai ales de piaţă sa centrală – Piaţa Trandafirilor, străjuită de edificiile în stil Secession ale Palatului Prefecturii şi Palatul Culturii, clădirea barocă a Palatului Toldalagi (azi, Muzeul de Etnografie şi Arta Populară), Catedrala Ortodoxă, în stil neobizantin, Mănăstirea Iezuiţilor şi Palatul Apollo.

Odinioară era un cunoscut centru al secuimii – de aceea şi era numit Novum Forum Siculorum/Szekelyvasarhely, adică Târgul Secuilor.

Obiceiuri vechi

Şi în alte judeţe s-au păstrat urme ale prezenţei secuilor, Satul Rimetea (Torocko), din fostul scaun secuiesc Arieş, din judeţul Alba, se întinde la baza Pietrei Secuiului (1.171 m). Din cei peste 600 de locuitori ai aşezării, 500 sunt maghiari.

Este un sat frumos, cu tipice case albe (construite după nimicitorul incendiu din 1870), multe dintre ele declarate monumente de arhitectură. La doar 5 km sud – vest, în vârful unei stânci ascuţite s-au păstrat ruinele cetăţii Coltesti (1296).

Fărșangul: Carnavalul din Transilvania
Şi maghiarii şi saşii sărbătoresc, în ultimele zile ale lui februarie, la Lăsata Secului sau începutul primăverii, Fărșangul.

Se sărbatorește cu şase săptămâni înainte de Paşte, în prima zi, duminica – când se naşte păpuşa Nichita (sau Johann, la nemţi). Tinerii din sate, costumaţi şi purtând măşti cât mai hazlii, umblă pe la casele oamenilor, pentru a strânge bani sau diferite produse.

Păpuşa, care reprezintă răul adunat pe parcursul întregului an, se îmbolnăveşte a doua zi şi se merge din nou pe la casele oamenilor.

Procesiunile se încheie în a treia zi, cu protagoniştii costumaţi în preoţi şi purtând candele în mâini. La miezul nopţii se dă foc Nichitei, după care se îngroapă, cu nădejdea că răul – şi din sat şi din oameni – a fost distrus. Participanţii îşi dau masca jos, iar sărbătoarea se încheie cu un mare bal.