Timișoara, 1307 Carol I Robert de Anjou, regele Ungariei, a hotărât să construiască în această aşezare, menţionată documentar din anul 1212 sub numele de Castrum Timisiensis (Castrum regium Themes), o fortificaţie. Aceasta a fost refăcută în secolul al XV -lea de Iancu de Hunedoara, numit comite de Timiş în 1440.

Castelul Huniazilor, în care a fost amenajat Muzeul Banatului, este astăzi una dintre principalele atracţii ale municipiului Timișoara.

O scurtă istorie a municipiului Timișoara

Timp de două secole, începând din 1552, Timișoara s-a aflat sub ocupație otomană, devenind reședinta de paşalâc. În 1716 a fost cucerită de trupele lui Eugeniu de Savoia, intrând sub dominaţie austro – ungara.

În timpul administraţiei austriece a fost îndiguit răul Bega şi au fost înălţate cele mai frumoase edificii baroce ale Timisoarei. Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Timişoara era un oraş modern, dispunând de electricitate, reţea de telefonie, linii de transport în comun etc.

Localnicii obişnuiesc să se laude că “Banatul este fruncea” în toate. Timişoara, cel mai important centru urban din Banat, este locul cu cele mai multe “premiere” din România: aici au fost introduse pentru prima oară tramvaiul cu cai, apoi tramvaiul electric, iluminatul public electric și telefonul.

Imagini de ansamblu

Oraşul de pe Bega oferă imaginea celui mai interesant ansamblu baroc din secolul al XVIII-lea din România. Ilustrativa în acest sens este vechea Hauptplatz (Piaţa Principală). Astăzi, denumită Piaţa Unirii, dominate de Domul romano – catolic, Palatul Baroc şi complexul Episcopiei Sârbeşti (Biserica Episcopală Ortodoxă Sârbă, sediul Episcopiei şi Palatul Comunităţii Sârbeşti).

Domul romano – catolic din Timișoara (1774) este opera arhitectului Joseph Emanuel Fischer von Erlach, unul dintre reprezentanţii de marcă ai barocului vienez. Palatul Baroc (1733), intitial sediul Prefecturii, găzduieşte în prezent Muzeul de Artă.

Aici puteţi vedea opera din secolele XV-XVII ale artiştilor italieni (Donato Veneziano, I.Bassano etc), lucrări de grafică europeană, 80 de tablouri semnate de Corneliu Baba, icoane de lemn, fotografii, arta decorative etc.

Palatul Dicasterial (adăpostind azi Tribunalul judeţean), cu 350 de cameră, a fost construit între 1850 şi 1854 în stilul Renaşterii, după modelul Palatul Medici din Florenţa. Remarcaţi pe strada Mercy nr. 9, colţ cu Piaţa Unirii, impresionantă Casa Bruck, construită în 1910 în stil Art Nouveau.

Faţada ei este decorată cu plăci ceramice inspirate din motive folclorice ungureşti. Mai ies în evidenţă Casa cu Lei, de la nr. 6, Casa La Elefantul, de la nr. 3, Casa La Trei Husari, de la nr. 2, Casele Canonicilor, de la nr. 8,9,10 şi 11.

Centrul pieţei din Timișoara

În centrul pieţei se afla Monumentul Sfintei Treimi sau Coloana Ciumei (Pestsaule), realizată în stil baroc în anii 1740 la Viena. Aceasta a fost făcută în amintirea victimelor ciumei din 1738 – 1739, care a făcut ravagii în Banat, şi adusă în Timişoara pe calea apei, pe Dunăre şi Tisa şi apoi pe canalul Bega.

La baza coloanei puteţi vedea statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, patronal Banatului, la picioarele căruia sta nouă provincie, prezentată sub forma unei fecioare. Între Dom şi coloanal se afla o fântână cu apă minerală, forata de la adâncimea de peste 400 m. Vara, imensă piaţa găzduieşte diverse evenimente culturale.

Centrul actual este Piaţa Victoriei (fosta Piaţă a Operei), de unde au început mişcările de protest din decembrie 1989, care au dus la răsturnarea regimului comunist din România. Este delimitat, la nord, de clădirea Operei, iar la sud de Catedrală Mitropolitană.

În perimetrul pieţei se afla şi alte clădiri importante – Teatrul Naţional, Teatrul Maghiar de Stat Teatrul German de Stat, Primăria, Filarmonica, Muzeul Banatului (Castelul Huniazilor), cinematografele Timiş, Capitol şi Studio, precum şi palate impunătoare din secolul XIX – XX.

Promenadă de pe partea dreaptă, care porneşte de la Opera şi ajunge la Catedrală, se numește Corso, iar cea de pe stânga – Surogat. Prima era locul favorit de plimbare al arstocratiei, pe când cealaltă era rezervată muncitorilor şi tinerilor.

Pe Corso se înşiruie operele arhitectului Laszlo Szekely – Palatul Dauerbach, Palatul Szecheny, Palatul Camerei de Comerţ, Gimnaziul Piariştilor, Palatul Weiss Sandor şi Baia Publică Neptun.

Între cele două pieţe principalele se întinde Piaţa Libertăţii, având în centru statuia Sf. Ioan de Nepomuk (1722), cea mai veche sculptură barocă din Timişoara.

Celebre obiective turistice

Fixat în nişa unei case situate la colţul dintre străzile Francesco Griselini şi Proclamaţia de la Timişoara, Pomul Breslelor este o curiozitate a Timisoarei acest butuc îmbrăcat în fier, datat 1828. Este acoperit de cuie şi şuruburi de diferite forme şi dimensiuni, bătute, potrivit legendei, de calfele care se întorceau acasă după lungii ani de ucenicie petrecuţi lângă meşteri lăcătuşi din imperiu. Originalul este păstrat la Muzeul Banatului.

Centrului vechi al Timisoarei i s-au imprimat la începutul secolului al XX-lea accente Art Nouveau. Remarcaţi superbele exemple de acest fel din Piaţa Victoriei (Palatul Dauerbach) şi Piaţa Unirii (Casa Bruck, Banca de Scont).

La doi paşi de Piaţă Victoriei se întind malurile înverzite ale Canalului Bega, de-a lungul căruia au fost amenajate parcuri. Pe bună dreptate Timişoara mai este cunoscută după Oraşul Florilor sau Oraşul Parcurilor. Altădată puteai străbate întreg oraşul de la un capăt la celălalt tracand doar prin parcuri.

Parcul Central, unul dintre cele mai mari din Timişoara. Accesul se face din Piaţa Victoriei de pe latura cu Catedrala ortodoxă. Parcul Rozelor a fost amenajat în 1891 de florarul Wilhelm Muhle, care a plantat peste 300 de specii de trandafiri cu ocazia Expoziţiei industrial la care a participat împăratul Franz Iosif.

Distrusă de mai multe ori, grădina a fost refăcută după 2011, iar astăzi are cca 900 de soiuri de trandafiri.

Ziua trandafirului și priveliști pitorești

În fiecare an, în ultima zi de joi a lunii mai, Timişoara sărbătoreşte Ziua Trandafirului. Parcul Alpinet (sau Arboretum), cu diverse specii alpine şi subalpine, a fost creat de Mihai Demetrovici în 1924; este mărginit de canalul Bega, podurile Traian şi Episcopiei şi Splaiul Tudor Vladimerescu.

Pitoreşti sunt şi vechile cartiere Fabric şi Iosefin, dezvoltate la circa 2 km depărtare de centru, în afara zidurilor Cetăţii, potrivit reglementărilor impuse de administraţia austriacă. Aici s-au păstrat vechile case ale meşteşugarilor de altădată şi ale vechilor locuitorii de etnie germană, maghiara, sarba ori şvaba.

Fabric, la est de Cetate, a fost încă de la începuturile industrializării, în secolul al XVIII-lea, centrul manufacturilor şi fabricilor (de postav, cărămidă, sârmă şi mătase, precum şi mori de hârtie), al breslelor şi meşteşugurilor (cismari, papucari, şelari, cojocari, dogari, pescari, brutari, măcelări, peruchieri, croitori).

Profilul lui de azi este însă rezultatul proiectelor din perioada 1880-1910, când au fost înălţate numeroasele imobile în stil Secession pe care o să le întâlniţi la tot pasul. Inima lui este Piaţa Traian, străjuită de Biserică Sârbească Sf. Gheorghe şi Palatul Mercur (1909), numit astfel după statuia amplasată pe colţ, care îl reprezintă pe zeul roman al comerţului.

Remarcaţi în perimetrul pieţei obeliscul cu cruce, cu un amonit (fosila cu cochilie) de aproape jumate de metru şi o inscripţie în limba sârbă. Situată într-un mic scuar de la capătul Parcul Poporului (sau Parcul Regina Maria), Sinagogă din Fabric, construită între 1897 şi 1899 în stil Secession cu elemente maure, neoromanice şi neogotice, este folosită azi că sala de spectacole de Teatrul Naţional.

Felinarul din Timișoara și alte obiective

Un felinar amplasat deasupra sediului Coltem. Găzduit de un edificiu în stil Secession de la 1900 din Piaţa Romanilor nr. 11, aminteşte că Timişoara a fost primul oraş din Europa unde a fost introdus iluminatul public electric.

În inima cartierului, pe strada Ştefan cel Mare nr. 28 se afla Fabrica de Bere, înfiinţată în 1718.

Bulevardul 16 Decembrie 1989 desparte Fabricul de Iosefin (anterior, Maierele Germane), cartierul istoric dezvoltat la sud de Cetate, dincolo de Bega, pe locul unor foste grădini date în arenda (maiere).

A primit actualul nume în 1773 onorarea lui Iosif al II-lea, fiul Mariei Tereza, care a vizitat de mai multe ori Timişoara. Piaţa Plevnei este o adevărată rezervaţie de arhitectură din anii 1900: la nr. 2 admiraţi Casa cu poarta frumoasă, cel mai remarcabil exemplu de feronerie Art Nouveau din oraş.

La nr. 4 – Casa cu păuni (Casa Nicolin), la nr. 5 – Palatul Jakob Klein, cu frumoase basoreliefuri Secession între etajele 1 şi 2. La nr. 7 – Casa cu păuni şi bufniţe (Casa Johann Hartlauer).

Câteva piețe Timișorene

Piaţa Sfânta Maria are în mijloc un monument sculptat în marmură de Carrara, înălţat pe locul unde potrivit unei legend urbane, se spune că Fecioara le-ar fi apărut celor care participau la execuţia barbară a lui Gheorghe Doja, conducătorul revoltei ţărăneşti din 1514.

În Piaţa Mocioni sau Piaţa Kuttel se află Biserica Ortodoxă Romana din Iosefin. Construită între 1931 şi 1936 după modelul Catedralei Sf. Sofia de la Constantinopol, iar în spatele ei – Casele Fiatska, în stil Secession. Urmaţi strada Ady Endre, care se desprinde din piaţă. Veţi ajunge la Podul Metalic de peste Bega, atribuit lui Gustave Eiffel (1871), deşi specialiştii au decretat că aceasta este doar o altă legendă urbană.

Casă Turcească de pe strada Evliya Celebi nr. 2. Datând, se pare, din secolele XVI-XVII, sunt legate alte legende, că ar fi fost folosită ca reşedinţa de vară a pașei din Timişoara sau că harem ori că ar fi legată de Cetate printr-un tunel secret.