Orașul Sibiu este un centru istoric. Este un ansamblu unitar care contopeşte elementele arhitecturale tipice unui burg medieval Germanic cu cele specifice barocului vienez. Veţi descoperi în Sibiu străzi înguste şi abrupte, de-a lungul cărora se aliniază vechi case săseşti de meşteşugari.

Pieţe largi, a căror strălucire aminteşte de vremurile când jucau rol de centru al comunităţii. Ziduri de incintă, bastioane şi turnuri alcătuind cândva un redutabil sistem de apărare.

Pasaje, scări şi poduri care vă vor transpune de-a dreptul în Evul Mediu. De asemenea şi somptuoase clădiri baroce construite după ce Transilvania a intrat sub administraţie habsburgică, în 1699.

Oraşul de pe malul Cibinului

Oraşul de pe malul Cibinului s-a dezvoltat pe locul anticei aşezări daco-romane Cedonia. Urmele au fost identificate în cartierul Guşteriţa de astăzi. Întemeierea sa este legată de colonizarea saşilor în Transilvania, în secolul al XII-lea, de către regele Geza al II-lea.

A fost atestat documentar pentru prima dată în 1911 (Cibinum), fiind numit ulterior Hermannstadt. După invazia tătarilor din 1241, orașul Sibiu a fost fortificat, în patru etape. Conține masive ziduri de cărămidă roşie – de unde şi denumirea de Cetatea Rosie.

Zidurile, prevăzute cu 39 de turnuri de apărare şi 5 bastioane, se întindeau pe aproximativ 4 km. Din vechea cetate saxonă s-au păstrat bastioanele Soldisch şi Haller, turnurile Scărilor, Sfatului, Dulgherilor, Archebuzierilor, Olarilor, Gros Pielarilor şi Pulberăriei.

Cele trei piețe din Sibiu

Deschis doar circulaţiei pietonale, Oraşul de sus este format din trei pieţe, mărginite de clădiri baroce. Cea mai impresionantă este Piaţa Mare, cu lungimea de 142 m şi lăţimea de 93 m.

Principalul reper din Piaţa Mare este Palatul Brukenthal, construit între 1781 şi 1785 de baronul Samuel von Brukenthal, guvernator al Trasilvaniei între 1777 şi 1787 şi totodată un neobosit colecţionar de artă europeană.

Din 1790 acesta şi-a deschis galeria publicului. În 1817, potrivit dispoziţiilor sale testamentare, a fost inaugurat la Sibiu primul muzeu din România. Clădirea de plan dreptunghiular, cu trei etaje, cuprinde două curţi interioare, ultima fiind flancată de doi impresionanţi atlanţi din piatră.

Interioarele baroce, care au păstrat mobilierul şi elementele decorative originale (sobe în stil rococo şi Empire, candelabre din sticlă de Murano, tapet de mătase vişinie (jacard), de borangic înflorat şi de hârtie pictată cu motive orientale, medalioane cu reliefuri din lemn de tei, acoperite cu foiţa de aur, ilustrând scene mitologice, stucaturi, piese de lăcătuşerie originale), adăpostesc colecţiile Muzeului Brukenthal.

Galeria de Artă cuprinde Pinacoteca Brukental, Galeria de Artă Românească, Cabinetul de Stampe şi Colecţia de Artă Decorativă. Pinacoteca să reuneşte aproximativ 1.200 de tablouri ale artiştilor din Şcoala flamanda şi olandeză (Peter Paul Rubens), Scoala germană şi austriacă (Lucas Cranach cel Bătrân), Scoala italiană (Tiziano Vecellio da Cadore) etc.

Biserica și arta orașului

Biserica romano – catolică Sfânta Treime a fost construită de călugării iezuiţi între 1726 şi 1733. Atât exteriorul, cât şi interiorul edificiului sunt o strălucită ilustrare a stilului baroc. Interiorul păstrează frumoasele vitralii realizate în 1901 la Budapesta.

Pe latura de vest, lângă Palatul Brukenthal se află Casa Albastră, datând probabil din secolul al XVI-lea, cu modificări mai târzii de factură baroca şi clasică. Deasupra portalului este reprezentată vechea stema a Sibiului. Clădirea, care îşi datorează numele nuanţei specific a faţadei sale, a aparţinut farmacistului Georg Vette, originar din Gdansk.

Pe sub arcadele Turnului Sfatului (secolul al XII-lea), care a făcut parte din cea de-a doua centură de fortificaţii a Sibiului, se pătrunde în Piaţa Mică (numită în Evul Mediu Circulus Parvus), fostul centru comercial al cetăţii.

Cele mai multe dintre clădirile cu porticuri care mărginesc piaţa aparţineau breslei aurarilor, una dintre cele mai bogate şi puternice din Sibiu (la vremea respectivă, important centru de prelucrare a aurului extras din Munţii Apuseni). Casa Artelor a fost la origine Hala Măcelarilor.

A fost preluată apoi de Breasla Cojocarilor, având mai târziu destinaţii destul de inedite: depozit de cereale, sala de spectacole etc. În prezent, aici funcţionează sediul Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA. Ampla clădire, menţionată documentar din 1370, prezintă o succesiune de opt arcade.

Casele și breslele din Sibiu

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, cu prilejul unei renovări, faţadă a fost pictată, la nivelul primului etaj, stema Sibiului. Pe sub turnul casei de la nr. 24 se pătrunde în pitorescul Pasaj al Aurarilor, impregnate încă de vechea atmosferă medievală. Acesta vă va duce până în Piaţa Aurarilor.

O cameră a Casei breslei aurarilor (Piaţa Mică nr. 25), având o vechime de cinci secole, este decorată cu stema breslei aurarilor, executată în 1745 în stucatura policromă. La parterul clădirii se află tipica loggie, cu arcade semicirculare. Fiecare din cele patru arcade se deosebesc una de cealaltă prin deschidere şi înălţime.

La nr. 26 funcţionează Muzeul de Istorie a Farmaciei, unul dintre puţinele de acest fel din ţară. A fost amenajat în anul 1972 într-o casă din 1568, cu elemente arhitecturale gotice şi renascentiste, în care a funcţionat, în jurul anului 1600, farmacia La Ursul Negru.

Prima farmacie atestată documentar a fost în Sibiu

Orașul Sibiu se mândreşte cu prima farmacie atestată documentar (1494) de pe teritoriul României. Cele 6.600 de piese ale muzeului sunt structurate după modelul unei farmacii clasice. Oficina (spaţial de prezentare), laboratorul, la care se adăugă un sector homeopatic şi câteva încăperi cu ustensile tehnico – medicale.

Colecţia homeopatică cuprinde instrumente şi produse vechi farmacii sibiene La Îngerul. Se pare că Samuel Hahnemann, “părintele” terapiei homeopatice, a activat la Sibiu timp de un an şi jumătate.

Casa Luxemburg, restaurată între 1999 şi 2003 prin grija Serviciului de Situri şi Monumente Naţionale al Luxemburgului, în cadrul unui proiect UNESCO, funcţionează drept centru cultural – turistic, de informare din documentare. Acţiunea de restaurare a vizitat repunerea în valoare a unui monument istoric de tip saxon, având la baza zidul primei incinte de fortificaţie a Sibiului.

În Casa Hermes (Piaţa Mică nr. 11), fosta Casa a Asociaţiei Micilor Meseriaşi – un edificiu în stil neogotic ridicat între 1865 şi 1867 -, a fost înfiinţat în 1993 Muzeul de Etnografie Universală Franz Blinder, unicul de acest fel din România.

Expoziţia permanentă (Din cultura şi arta popoarelor lumii) reuneşte obiecte exotice provenind din Africa, China, Japonia, Oceania, Asia Mică, Brazilia, Laponia şi Australia. La subsolul clădirii a fost amenajata o sală de proiecţii, unde cei pasionaţi de cultură şi arta popoarelor extra – europene pot urmări filme documentare pe această temă.

Farmecul Pieţii Mici

Farmecul Pieţii Mici este dat de Podul Minciunilor (Lugenbruke), primul pod de fier forjat din România (1859). Aveţi grijă când treceţi pe el: potrivit legendelor, se va prăbuşi pe loc, dacă veţi spune cumva o minciună. Pe seama lui mai sunt puse şi alte “poveşti”.

Aici erau executate vrăjitoarele ale căror profeţii nu se îndepliniseră, aici îşi vindeau mărfurile negustorii care aveau obiceiul să-i păcălească pe cumpărători, aici obişnuiau să se plimbe îndrăgostiţii “mincinoşi”, aici stăteau la taifas precupeţele.

Podul face trecerea spre Piaţa Huet, prima incinta fortificată a Sibiului. Piaţa este dominată de Biserica Evanghelică – unul dintre cele mai impresionante edificii gotice transilvănene (secolul al XIV-lea). Turnul ei atinge înălţimea de 73,34 m.

În corul bisericii, în faţa altarului se păstrează o cristelniţă de bronz, impresionantă prin dimensiuni, realizată în anul 1438 de meşterul Leonhardus din metalul unor tunuri capturate de sibieni de la turci în 1437. Este decorată cu 228 de plachete în relief, înfăţişând teme religioase sau laice, însoţite de inscripţii gotice.

Peretele Nordic al corului este acoperit de o uriaşă fresca, reprezentând Răstignirea lui Iisus, opera din 1445 a lui Johannes von Rosenau. Valoroasă pictura manifesta influenţe ale şcolii austriece, italiene şi din Ţările de Jos. În această scenă biblică apar şi elemente laice: scuturi şi steme ale Austriei, Boemiei, Ungariei şi Silezei.

Balconul de pe latura sudică a bisericii

Balconul de pe latura sudică a bisericii adăposteşte o frumoasă orga realizată în 1672 de meşterul slovac Johann West şi decorate în stil baroc în 1674 de Paul Demosch şi Jeremias Stranovius cel Bătrân. În transept este expus un vechi altar poliptic al Bisericii Evanghelice (secolele XV-XVI).

Picturile voleurilor sale sunt inspirate de Patimile lui Albrecht Durer. În freula, o capelă formată din trei nave, înglobând turnul masiv, construită după 1448, puteţi admira o impresionantă galerie de 67 de pietre funerare, cele mai vechi datând din secolul al XV-lea.

Tot în ferulă se mai păstrează un amvon de piatră, sculptat în 1520 de Andreas Lapicida, un grup sculptural din lemn – Isus între doi îngeri (secolul al XVI-lea), un altar provenind de la Dobarca şi o cristelniţă de marmură, ambele din secolul al XVII-lea.

Pe sub bolta Turnului Scărilor (secolul al XIII-lea) din apropriere urmaţi Pasajul Scărilor (secolul al XIII-lea) – devenit cu timpul una dintre imaginile reprezentative ale Sibiului medieval – ca să coborâţi în Oraşul de Jos, ale cărui străzi sunt de asemenea vegheate de “ochii oraşului”: tipicele lucarne în formă de ochi ale acoperişurilor caselor săseşti.

Va mai sugerăm să vizitaţi Biserica Ursulinelor, Casa Altemberger – Pempflinger, care a funcţionat ca Primărie între 1549 – 1948. Azi adăposteşte Muzeul de Istorie şi Catedrala ortodoxă Sfânta Treime, de inspiraţie neobizantină.

A fost construită la iniţiativa mitropolitului Andrei Şaguna, între 1902 şi 1906, arhitecţii Virgil Nagy şi Iosif Kamner din Budapesta după modelul Sfintei Sofia din Istanbul.

Pădurea Dumbrava

La 4 km S-V de Sibiu se întinde Pădurea Dumbrava (980 ha), un punct de neocolit în traseul touristic al oraşului. Aici a fost înfiinţată în 1928 Grădina zoologică, prima de acest fel din România.

Şi tot aici a fost organizat, pe o suprafaţă de 96 ha, Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA – un impresionant muzeu în aer liber, desfăşurat în jurul unui lac de 6 ha.

O plimbare prin cele cinci sectoare ale muzeului (pentru care ar fi bine să aveţi la dispoziţie o zi întreagă) vă va prilejui decoperirea celor mai reprezentative monumente ale satului românesc.

În sectorul rezervat “ produselor pentru obţinerea şi prelucrarea produselor animale şi vegetale în scop alimentar” sunt expuse mori de toate tipurile (de vânt cu pivot, de vânt “caciulate”, de vânt cu pânze, de vânt joase, de vânt cu etaj, de mână, plutitoare, cu ciutura). Dar şi alte construcţii tipice (gheţărie, cherhana, stana, crama, zdrobitoare, teascuri, uleinite, colibe pastorale, locuinţe de boştinari – lumânări, gospodarii de păsări din Delta Dunării).

Din această zonă vă sugerăm să vă îndreptăţi spre perimetrul “edificiilor de utilitate public – socială”, unde se găsește o cârciumă ţărănească din Bătrâni (judeţul Prahova).  Este funcţională şi mereu plină de muşterii, doritori să simtă pe viu atmosfera satului românesc.

O popicărie din lemn din Răşinari – care-i aşteaptă pe amatorii jocului de popice să-şi dovedească îndemânarea. Un han tradiţional de la 1922 din Tulgheş (judeţul Harghita) – unde vă puteţi ospăta cu bucate tradiţionale româneşti. Un pavilion/şopron de joc din Botiza (Maramureş). O poartă monumentală din Şugatag (Maramureş). Un scrânciob de lemn din Bicaz – Chei (judeţul Neamţ), care vă va introduce lumea târgurilor şi bâlciurilor săteşti.

Sectorul dedicat “tehnicilor şi mijloacelor de transport şi comunicaţii”

Pe o altă latură a lacului se află sectorul dedicat “tehnicilor şi mijloacelor de transport şi comunicaţii”, unde veţi vedea un pod plutitor pe cablu din Turnul Roşu şi un bac cu zbat din Constanța.

Sectorul meşteşugurilor populare, rezervat prelucrării lemnului şi materiilor minerale este ilustrat prin gospodarii – ateliere de fierar, dogar, tâmplar, căldărar, olar, tăietor de lemne şi pietrar. Aici este inclus un perimetru dedicat arhitecturii populare din lemn.

Gospodării din Gorj şi Maramureş şi o biserică din satul Bezded (judeţul Sălaj), din secolul al XVIII-lea. Au frumoase picturi murale interioare restaurate în 2001.

Ultimul sector

Ultimul sector (“Procese şi procedee de prelucrare a pieilor şi fibrelor animale şi vegetale pentru îmbrăcăminte şi obiecte de uz utilitar – gospodăresc”) reuneşte gospodarii pentru prelucrarea cânepii, borangicului şi părului de capră, ateliere de cojocar, cizmar şi sumănar şi diverse anexe.

Expoziţia de sculptură monumentală poate fi considerată o galerie de artă plastică moderată în aer liber. La marginea muzeului, de-a lungul Aleii călăreţilor şi a prelungirii ei, pe o suprafaţă de 3 hectare au fost reunite aproximativ 20 de sculpturi moderne în lemn, realizate de artişti români şi străini, inspirate de lumea tradiţională românească (Cavalerul, Poarta, Arcă lui Noe, Dialog, Loc Sfânt, Întoarcerea fiului risipitor etc.).

În afară de circuitul expoziţional clasic (10 km de alei, cu numeroase locuri de popas), Muzeul ASTRA le oferă doritorilor şi alte mijloace de delectare: plimbări cu lotcile pe lac, plimbări cu sănii şi trăsuri, vizite nocturne (pentru care a fost pus la punct de sistem de iluminat cu spoturi şi efecte speciale).

Chiar şi posibilitatea de a-şi prelungi popasul aici pentru mai multe zile, la cele două hoteluri Diana din cadrul incintei, cu o capacitate de cazare de 70 de locuri.

Puteţi ajunge la Muzeul ASTRA şi cu mijloacele de transport în comun: troleibuzele T1 şi T4 şi tramvaiul care circulă în direcţia Răşinari.

Mărginimea Sibiului

Zona etnografică denumită Mărginimea Sibiului cuprinde 18 sate situate la poalele munţilor. În sud – vestul judeţului Sibiu, între valea Sadului, la sud, valea râului Sălişte, la nord valea Oltului, la est, şi valea Sebesului și la vest. Anume: Boita, Sadu, Rău Sadului, Tălmaciu, Talmacel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina.

Aceste vechi aşezări de români, acoperind o arie de 200 km2, sunt emblematice pentru civilizaţia pastorală transhumanta. Satele conservatoare de aici prezintă o serie de caracteristici arhaice, de mult disparate în alte părţi ale ţării.

Arhitectura tipică, de influenţa saxona (case şi curţi dispuse în linie dreaptă, legate prin porţi masive), dar cu multe elemente româneşti, portul popular (cu a sa inconfundabilă combinaţie alb – negru), obiceiurile specific de iarnă (Colindatul feciorilor, Ceata Junilor), tradiţiile ancestrale (picturi de icoane pe sticlă), dansurile (călușarii, brâul, sarba lui Ghiboi) conferă acestui perimetru un caracter special, de rezervaţie rurală, am putea spune.

Aproape că nu există în Mărginimea Sibiului sat care să nu aibă propriul muzeu etnografic, şi acest fapt spune multe despre respectul şi grijă locuitorilor pentru păstrarea specificului zonei. Să nu rataţi nici bisericile ortodoxe româneşti cu fresce exterioare.

Turismul din Sibiu

În ultima vreme, turismul rural a luat amploare în aceste localităţi, toate uşor accesibile din oraşul Sibiu.

Satul Răşinari (12 km sud-vest de Sibiu), cel mai vechi din zonă, este atestat încă din anul 1204. Se poate ajunge aici pe şoseaua Sibiu – Păltiniş sau cu un mijloc de transport mai puţin obişnuit pentru un sat: tramvaiul care asigură zilnic legătură între Sibiu şi Răşinari, de-a lungul Pădurii Dumbravă.

Localitatea are destule atracţii turistice pentru o vizită de o jumătate de zi: casele memoriale ale filozofului Emil Cioran, poetului Octavian Goga, medicului Ilarie Mitrea, Biserica Cuvioasă Paraschiva, cu picturi exterioare executate în 1760 de Grigore Rănite şi Ioan Zugravul.

Casa episcopală, sediul primei episcopii ortodoxe din Transilvania, Biserica Sfântă Treime, Mausoleul Andrei Şaguna şi Muzeul Etnografic, care şi-a schimbat în 2006 sediul din Casa Barcienilor. A fost retrocedată proprietarilor, într-o clădire din zona numită de localnici Grădiniţă din Copăcele.

Pe valea Stezii, la depărtare de aproximativ 3-4 km de sat, în direcţia Păltiniş, se afla cabanele Alpin, La Lungu şi Curmătura Stezii din această zonă pornesc numeroase trasee montane. În apropriere s-au păstrat fragmente dintr-o cetate de pământ din perioada feudală (secolele XIII-XIV).

Biserica ortodoxă cu hramul Buna Vestire (1790) din Cristian (11 km de Sibiu) conservă picturi exterioare executate de Stan din Răşinari şi Ioan Zugravu.

Satul Orlat

Mai departe, la 17 km vest de Sibiu de-a lungul Cibinului se întinde satu Orlat în preajma acestuia (aproximativ 3 km) s-au păstrat fragmente din Cetatea Scurtă (secolele XI-XII). Este situată la vărsarea pârâului Cernavodă în Cibin, şi Cetatea La Zid (secolele XIII-XV), identificată cu castrul regal Salgo, situată în aproprierea haltei CFR Sibiel.

În Orlat s-a aflat sediul comandamentului Regimentului I grăniceresc, înfiinţat de împărăteasa Maria Tereza, respectivă clădire, construită în 1763, a suferit din păcate transformări majore în secolul al XX-lea. Biserica Sfântul Nicolae (1790) a fost pictată de Simion Zugravu.

De la Orlat, o ramificaţie a drumului duce spre Gura Râului (6 km). Localitatea e denumită astfel deoarece se găseşte la ieşirea Cibinului din Munţii Cindrel.

Este de altfel una dintre cele mai pitoreşti aşezări din Mărginimea Sibiului. Are privilegiul de a se întinde în aproprierea lacului de acumulare şi cheilor Cibinului. Alte atracţii locale: muzeul sătesc, biserica Sfântă Paraschiva (secolul XVIII) şi instalaţiile hidraulice tradiţionale încă funcţionale (piua de haine, presa de ulei etc.).

De la Orlat drumul principal ajunge în satul Fântânele (3 km), cu o biserică ortodaxa (1771-1774) cu picture exterioare; nu foarte departe, amatorii de drumeţii montane vor descoperi o altă cabană – Fântânele.

Muzeul de icoane de la Sibiel

La doar 3 km se afla Sibiel, un minunat sat turistic, cu numeroase pensiuni. Muzeul de icoane de la Sibiel deţine una dintre cele mai mari colecţii de icoane pe sticlă din Europa. Sunt de văzut aici şi biserica ortodoxă Sfânta Treime (1765-1767).

A fost pictată de Stan Zugravu, dar şi cele trei troiţe ale satului, de la începutul secolului al XIX-lea, pictate în frescă. Pe un deal situate la 2 km sud-vest da sat s-au păstrat fragmente dintr-o cătate de pământ şi opiatra (secolele XII-XIII).

Patru kilometri despart Sibielul de satul Vale, o aşezare izolată şi liniştită, care se întinde între dealuri cu livezi. Biserica Sfântă Tremie (1763) reţine atenţia prin frumoasele ei fresce, restaurate de curând.

De aici, drumul duce, după 2 km, în Sălişte (21 km de Sibiu), una dintre cele mai mari aşezări ale Mărginimii Sibiului. Muzeul personalităţilor săliştene este un omagiu adus oamenilor de seamă originari din această localitate.

Bisericile ortodoxe Înălţarea Domului (1761-1785) şi Sfântul Ioan Botezătorul din Grui (1742) conservă fragmente de picturi exterioare din 1788. În zona numită de localnici Santa Crucii sunt expuse în aer liber valoroase sculpturi din lemn realizate de artiştii care au participat la cele şapte ediţii ale Taberei de sculptură în lemn de la Sălişte. Aceste lucrări au fost renumite în cadrul Parcului de sculptură în lemn de la Poiana Soarelui.

Jina (20 km vest), un punct de acces spre Munţii Cindrel. Vizitaţi cele două biserici ortodoxe, pictate în 1810. Nu rataţi nici vechiul cimitir al satului, cu impresionante cruci, cu înălţimea de 2 m.

În perimetrul comunei, în dreapta Văii Sebesului se înalta trei stânci, declarate monumente ale naturii: Masa Jidovului, La Grumazi (la sud-vest de Jina) şi Pintenii din Costa Jinei (la nord – vest de Jina).

Păltiniş

Un drum modernizat asigura legătură între Sibiu şi modernă staţiune climaterică Păltiniş (32 km sud-vest), cu trecere prin Răşinari (>128).

Staţiunea situată la cea mai mare altitudine din România (1.442 m). A fost înfiinţată la sfârşitul secolului al XIX-lea de Societatea Carpatină Transilvaia în mijlocul unei păduri de brazi din Munţii Cindrel. Se află sub vârful Onceşti (1.717 m), de care o leagă un telescaun. Păltinişul dispune de două părţii de schi dotate cu teleschi şi baby-lift şi de mai multe părţii de schi fond.

Staţiunea este punctul de pornire în numeroase trasee spre Munţii Cindrel (Cibinului, Valea Sadului) şi Munţii Lotrului.

În această localitate a trăit retras, în perioada ceauşistă, cunoscutul filozof Constantin Noica. Mormântul său se află în cimitirul Schitului Schimbarea la Faţă. Vila 23 în care Noica şi-a primit, ca un Socrate al zilelor noastre, prietenii şi discipolii în tot timpul recluziunii sale (1975-1987) a fost renovată de Fundaţia Humanitas. A fost redată menirii sale și transformată în Şcoală de Filozofie.

Linia autobuzului 22, cu plecare din Gara Sibiu, efectuează zilnic mai multe curse spre staţiunea Păltiniş.

Avrig

Amplasată pe valea Oltului, la poalele Munţilor Făgăraş, la 25 km sud-est de Sibiu, localitatea Avrig are că principala atracţie Palatul Brukenthal, un monumental ansamblu baroc din 1771, format din trei corpuri în formă de U.

Edificiul este înconjurat de o frumoasă gradina terasată, cu o oranjerie situată pe latura Nordică. Astăzi, fosta reşedinţa de vară a baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei, a fost transformată în restaurant şi complex hotelier.

Biserica Evanghelică din Avrig are la baza fosta bazilica în stil romanic din secolul al XIII-lea. În cimitirul bisericii ortodoxe Duminica Floriilor (secolul al XVIII- lea) se găseşte mormântul lui Gheorghe Lazăr, vestit pedagog şi organizator al învăţământului românesc, originar din această localitate.

Din această zonă pornesc numeroase trasee montane spre Munţii Făgăraş (lacul Avrig, Vârful Negoiului). În împrejurimi vă stau la dispoziţie cabanele Poiana Neamţului (14 km sud), Barcaciu (20 km ) şi Munţilor Făgăraş spre Curtea de Argeş, trecând pe lângă Cascadă Bălea, lacul glaciar Bălea şi barajul Vidraru. Cel mai important obiectiv din Carţişoara este Muzeul memorial şi etnografic Vădea Cartan.

O ramificaţie a drumului E 68 duce spre nord, pe celălalt mal al Oltului, la Cartă (24 km de Avrig, 47 km de Sibiu), unde s-au păstrat ruinele abaţiei cisterciene de la 1202, unul dintre cele mai importante monumente ale goticului timpuriu din Transilvania.

Bisericile fortificate şi cetăţile ţărăneşti din orașul Sibiu

Cisnădie, o pitorească aşezare săsească aflată la doar 10 km de Sibiu, are aceeaşi vechime cu acesta (secolul al XII-lea). Cisnădie a conservat structura urbanistica medievală din secolele XII-XIV, cu străzi pietruite străjuite de şiruri de case tipic săseşti.

Cu timpul, a devenit un important centru meşteşugăresc, specializat în producţia de seceri; breasla postăvarilor a creat o întreagă tradiţie aici, după cum ne şi dovedeşte Muzeul Industriei Textile, unic în România. Principalul obiectiv turistic al aşezării este însă Biserica Evanghelică fortificată.

Se evidenţiază turnul clopotniţă masiv cu şapte niveluri, deasupra căruia a fost fixat în 1977 primul paratrăsnet din Transilvania. Biserica a fost împrejmuită cu trei centuri de ziduri, cu numeroase turnuri (unele păstrate până astăzi, precum Turnul Paznicului, Turnul Şcolii, Turnul Faurilor de seceri, Turnul Slăninei etc), bastioane, coridoare de apărare şi şanţuri care alcătuiesc o veritabilă cetate.

Unul dintre cele mai reprezentative monumente ale stilului romanic din Transilvania

Este socotită unul dintre cele mai reprezentative monumente ale stilului romanic din Transilvania. Complexul este menţionat documentar în 1223, într-un act prin care era donat mănăstirii cisterciene din Cartă. Biserica are un corp scurt (mult mai îngust decât lung, cum ar fi normal).

Formată din trei nave, cor pătrat şi abside semicirculare, prezintă un frumos portal romanic vestic, format din patru ace, sprijinite pe coloane cu capiteluri şi flancat de arcade oarbe. Interiorul bisericii adăposteşte din 1940 plăcile funerare ale soldaţilor din armatele germană şi austro-ungară. Aceștia au fost căzuţi în luptele de la Sibiu în timpul Primului Război Mondial.

În Cisnădioara se mai afla o biserică evanghelică în stil baroc (1764), cu un turn de la o mai veche construcţie gotică, cu strane pictate, din secolele XVII-XVIII, şi un muzeu etnografic, cu valoroase piese de ceramică şi mobilier săsesc pictat. Calcarele cretacice (Piatra Broaştei) de la Cisnădioara, din aproprierea satului (500 m spre S-V), constituie o rezervaţie geologică protejată, cu suprafaţa de 9 ha.

Sudul localităţii Slimnic

Sudul localităţii Slimnic (Stolzenburg), la 17 km nord de Sibiu, înspre Mediaş. Este dominat de o fortificaţie pitorească amplasată pe un platou din vârful colinei Burgbasch.

Capela gotică de pe latura Nordică, la parterul turnului clopotniţă are trei niveluri. Datează de la începuturile cetăţii ţărăneşti, din secolul al XIV -lea.

Particularitatea bisericii fortificate de secolul XIV din Axente Sever (Frauendorf), la 40 km nord de Sibiu, înspre Mediaş, constă în intercalarea unui turn între sală şi corul poligonal. Turnul clopotniţă este amplasat deasupra corului, de asemenea o curiozitate mai puţin întâlnită.

Biserica fortificată din satul Valea Viilor, numit odinioară Vorumloc, a fost construită, în secolul XIII-lea; la sfârşitul secolului al XV-lea a fost înconjurată cu puternice ziduri de apărare. Aveau o înălţime de 8 m, prevăzute cu turnuri. Admiram aici un tabernacol gotic şi strane în stilul Renaşterii timpurii (1528). Se găseşte la 50 km de Sibiu înspre Mediaş.

În satul Câlnic, la 60 km vest de Sibiu înspre Alba Iulia, se afla una dintre cele mai vechi cetăţi din Transilvania, ridicată în jurul anului 1200. Din incinta de plan oval fac parte: o capelă, un donjon cu trei etaje – Turnul Siegfried (1270 – 1272) şi două turnuri de pază. În secolele XV-XVI a fost amenajată ca cetate ţărănească. Au fost consttuite în jurul ei o centură exterioară de ziduri.

Lolele din Agnita

Lolele reprezintă un vechi obicei păstrat de saşii din satele de pe Valea Hartibaciului (Sibiu). Grupuri de oameni îmbrăcaţi în costume din cârpe multicolore. Ei purtând măşti înfricoşătoare dansează prin sat, producând o larmă infernală (pocnesc din bice şi agită tălăngi mari şi zurgalăi prinşi de picioare).

Originea Lolelor este legată de incursiunile sângeroase ale turcilor, în Evul Mediu. În cursul unui asemenea atac, când locuitorii târgului Agnita, asediaţi în biserica lor fortificată, erau pe cale de a se preda, au fost convinşi să nu o facă de o femeie curajoasă.

Costumată în haine bărbăteşti foarte largi, pe care cususe petece şi cârpe viu colorate. Era încinsă cu clopoţei şi tălăngi de toate mărimile, spre a face zgomot cât mai mare. Aceasta pocnind dintr-un bici de boi, s-a repezit spre asediatori, care au luat-o la fugă. Aşezarea Agnita a fost astfel salvată.