În aval de Alba Iulia, râul Mureș are o curgere mai domoală, formând o luncă largă de 4-6 km, extrem de prielnică culturilor de cereale.

Pe acest parcurs se întâlnesc frumoase aşezări: comuna Blandiana şi Ceru Băcăinți cu satele aparţinătoare.

Pe malul stâng al râului Mureş se situează Vințul de Jos, Șibotul şi satul Balomirul de Câmpie, restul satelor sunt retrase în zone mai înalte ce coboară de Masivul Șureanu. Cele mai cunoscute sunt Pianul de Jos, Săliştea, Tărtăria, Vinerea şi oraşul Cugir, aflat mai departe la ieşirea dintre munţi şi râul cu acelaşi nume.

Vinţu de Jos

La circa 12 km de Alba Iulia spre dreapta ajungem la Vinţu de Jos. O comună bogată, mai ales prin producţia mare de cereale. Aici s-au decoperit importante urme neolitice la Sibișeni, astfel depozitul de bronzuri descoperit în hotarul comunei datează din secolul al VIII-lea î.Cr.

La fel însemnate urme dacice la Inuri şi a celor române în satul Vurpăr.
Prima menţiune documentară a comunei este din 1248. În evul mediu aici se aducea sărea de la Ocna Mureş şi apoi era plutărită pe Mureș.

În 1526 regele Ungariei Ludovic al II-lea, donează Vințul de Jos şi Vurpărul, voievodului Ţării româneşti, Radu de la Afumaţi.

Locuitorii de aici au luat parte la marea răscoală a lui Horea devastând moșiile nobiliare din zonă. Locuitorii zonei au luat parte activă la evenimentele din 1848-1849, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.

La Vințu de Jos se găsesc ruinele castelului Martinuzzi. Acest personaj a fost cardinal și a devenit căpitan suprem în Transilvania. Castelul este realizat în stil renascentist până la 1551.

Biserica reformată, monument ridicat la începutul secolului al XIV-lea în stil gotic timpuriu, ulterior suferind multe transformări. Bisericile ortodoxe din zonă sunt valoroase pentru picturile executate de Sava Hentia.

Cetatea Vurpăr, așa numita cetate Zebernic este amintită în 1248. Mult mai târziu ea va fi reparată printr-o dispoziţie a principelui Gabriel Bethlen, de către colonişti germani, aşezaţi în Vântul de Jos. Aceştia sunt primii meşteri care au fabricat faianţă fină din Transilvania.

La 8 km de Vinț se află comuna Blandiana. Aici s-au făcut importante descoperiri arheologice din neolitic şi până în evul mediu timpuriu. Astfel un depozit de bronzuri din sec. al VIII-lea i.d.Cr. a unei necropole celtice, a unui mormânt dacic.

Alte sate de pe râul Mureș

Spre sud se poate urca pe frumoasa Vale a Pianului, în care se afla comună Pian cu satele: Pianu de Sus, Pianu de Jos, Strungari şi Purcăreți. Această vale a fost cunoscută în evul mediu pentru spălătoriile ei de aur, amintite în 1435.

Comună Săliştea este aşezată pe pârâul Cioară, aici s-au făcut descoperiri din epoca-romană. Locuitorii au participat la Răscoala lui Horea în frunte cu judele satului Irimie Olteanu.

Schitul Afteia, la 9 km sud de comună, locul unde în secolul al XVIII-lea a funcţionat o importantă școală românească şi un centru de pictură. De aici a plecat şi vestitul călugăr Sofronie care înainte de Horea, a răsculat satele împotriva asupririi social-nationale.

De aici se trage şi academicianul David Prodan, autor a unor însemnate lucrări de istorie, între care monografia Răscoalei lui Horea.

Șibot, este amintit în 1281 iar în zonă situată la vest de podul șoselei s-a desfășurat la 13 octombrie 1479, marea bătălie de la Câmpul Pâinii între turci şi oastea Transilvaniei. Rolul decisiv în înfrângerea turcilor l-a avut comitele Timisoarei, Pavel Chinezul, nobil de origine romană.

Cugir, aflat la 38 km de Alba Iulia este aşezat pe Râul Mare (Cugir) la ieşirea acestuia din munţi. Cugirul este un însemnat centru industrial, renumit pentru producţia de maşini de cusut, de spălat rufe şi armament.

Este amintit la 1493 din descoperirile arheologice s-au identificat urme însemnate din epoca bronzului. Cultura Wiettenberg şi din prima vârstă a fierului. Printre descoperiri menţionăm depozitul de obiecte de aur şi bronz.

Tezaurul datează în secolele III-II î.Cr., fiind unul din importantele centre fortificate din perioada regelui dac Burebista, probabil Singidava, menţionată de Ptolomeu.