Lacului Herăstrău

Dispus în jurul Lacului Herăstrău (74 ha), parte din salbă de lacuri formate de Colentina în nordul oraşului, Parcul Herăstrău este cel mai întins parc din Bucureşti (110 ha) şi locul preferat al bucureştenilor pentru plimbări, sporturi nautice şi relaxare în aer liber.

Parcul delimitat de Bd. Aviatorilor, Șos. Kiseleff, Bd. Beijing, Șos. Nordului, strada Elena Văcărescu, Șos. Bucureşti–Ploieşti şi Bd. Constantinescu Prezan. A fost amenajat între anii 1936 şi 1939 cu ocazia expoziţiei Luna Bucureştilor, după planurile arhitecţilor Emil Pinard şi Frederich Rebhun. Numit iniţial Parcul Naţional Carol al II-lea, a fost rebotezat în 1948 Herăstrău (de la fierăstrăul, joagărul care se afla odinioară pe malul lacului), iar în perioada comunistă a devenit Parcul Stalin.

Intrarea în parc din Piaţa Charles de Gaulle (staţia de metrou Aviatorilor), de la mijlocul Bd. Aviatorilor, este străjuită de statuia din bronz a generalului Charles de Gaulle. Intrarea dinspre Şoseaua Kiseleff este dominată de Arcul de Triumf.

Zona veche a parcului

Zona veche a parcului este rezervată relaxării. Aici se află două teatre (unul pentru copii), două pavilioane pentru expoziţii, biblioteci, chioşcuri pentru lectura şi şah, Insula Trandafirilor, datorată peisagistului austriac Frederich Rebhun, şi Grădina Japoneză, amenajata în 1998 cu sprijinul Ambasadei Japoniei în România. De la debarcader puteţi închiria hidrobiciclete şi bărci  sau puteți porni într-o cursă cu vaporul. În perimetrul Expoflora (15 ha) se organizează periodic expoziţii florale şi de mobilier de grădină; în apropriere există un acvariu–Reef Aquarium.

Aleea Cariatidelor, care duce înspre Fântâna Modura de la intrarea dinspre Piaţa Charles de la Gaulle, este străjuită. De o parte şi de alta, de 20 de statui realizate de sculptorul Constantin Baraschi în 1936. Sculpturile originale au fost distruse, ansamblul fiind recreat după modelul unei copii aflate azi în Cimitirul Bellu.

Aleile Herăstrăului adăpostesc însă multe alte monumente (printre care Nimfa adormită (1906), Lupta lui Hercule cu Centenarul (1925), opera lui Ion Jalea, Prometeu (1960), opera lui Joseph Marie Thomas Lambeaux, şi Monumentul Părinţilor UE de pe Insula Trandafirilor). Format din 12 sculpturi reprezentându-i pe oamenii politici care au avut o contribuţie însemnată la fondarea UE.

Cinematograf în aer liber-Herăstrău

Vara, în serile de weekend, pajiştea din zona intrării Charles de Gaulle este transformată în cinematograf în aer liber, la iniţiativa CreArT. Grădina de vară găzduieşte în sezonul estival producţiile Teatrului de revistă Constantin Tănase.

A doua jumătate a parcului este rezervată sportului şi distracţiilor, aici găsindu-se o bază pentru diverse ambarcaţiuni (iole, kaiac – canoe, iahturi), terenuri de tenis, baschet, volei, pistă de popice, pistă pentru role. Această zonă este căutată şi pentru cunoscultele ei restaurante şi terase de vară de pe malul lacului.

În partea dinspre Şoseaua Nordului se găseşte Insula Copiilor.

Pajiştea Pescăruş

Din anul 2011, în zona Pajiştei Pescăruş, de la intersecţia dintre bulevardele Aviatorilor şi Beijing, a fost amenajată, la iniţiativa Asociaţiei Green Revolution, Roaba de cultură. O zonă presărată cu pernuţe colorate şi hamace care găzduieşte vara concerte, proiecţii de film, spectacole de teatru, expoziţii, ateliere de picturi şi olărit, cursuri de dans, activităţi sportive, o bibliotecă în aer liber, toate cu acces gratuit. Ideea de a aduce cultura în mijlocul naturii s-a dovedit foarte populară în rândul bucureştenilor.

Parcul este locul ideal pentru plimbări pe jos, cu rolele sau cu bicicleta. O alee înconjoară Lacul Herăstrău pe o lungime de 5,9 km.

La intrarea dinspre Piaţa Charles de Gaulle şi Arcul de Triumf există două centre de închiriere de biciclete–La Pedale.