Cuibărit între muntoase cu vârfuri de peste 1.500 m – Maramureş, Rodna, Tibles şi Gutâi. Maramureşul este, după cum grăieşte o doină din bătrâni, “țara veche, cu oameni fără pereche!”. Satele moroşenilor, înşirate de-a lungul şerpuitoarelor ape ale Tisei, Marei, Izei, Coșaului şi Vișeului, sunt unice în România.

În căutarea atmosferei arhaice

An de an, ele sunt invadate de turişti aflaţi în căutarea atmosferei arhaice şi pitoreşti a v remurilor de odinioară. Toţi vor să vadă măiestrele porţi şi biserici maramureşene din lemn. Să asiste la vechi sărbători precum „Tânjaua de pe Mara” şi „Ruptul Sterpelor”. Se poate bea horincă şi se poate mânca „slană” groasă de trei degete.

Se mai pot admira costumele populare ale sătenilor, sau se poate plimba cu Mocăniţa, pe Valea Vaserului. De aici se poate ajunge la Cimitirul Vesel de la Săpânţa.

Niciun loc nu este mai potrivit pentru a urmări metamorfozele lemnului că Maramureşul. Se ştie doar această regiune din nordul României este celebră pentru minunata civilizaţie a lemnului care a înflorit aici. Pe website-ul nostru puteți găsi oferte de cazare, în majoritatea locațiilor din România.

Despre porțile localnicilor

Porţile localnicilor, migălos sculptate în lemn au motive decorative reprezentând stilizate discuri solare. Altele reprezintă arbori ai vieţii, cruci, figure geometrice, păsări, şerpi şi figure antropomorfe, sunt remarcabile exemple de artă rustică.

Cele mai frumoase porţi din lemn le veţi descoperi în câteva sate din această zonă. Ca exemplu avem satele Năneşti, Bârsana, Onceşti, Budeşti, Vadu Izei, Deseşti, Săpânţa şi Giuleşti. Comparativ cu masivele biserici din piatră, micile lăcaşuri de cult din lemn propun o altă ordonare a spaţialităţii.

Bisericile din lemn din Surdești…

Expresii ale spiritualităţii locale, bisericile din lemn din Surdesti, Botiza, Călineşti şi Bogdan Vodă, cu turle zvelte ce vor să atingă cerul, par a fi înfrânt perisabilitatea elementului din care au fost meşteşugite. În jurul lor se adună, dumineca şi de alte sărbători religioase, toată suflarea satului.

Comunităţile maramureşene au conservat numeroase instalaţii gaspodaresti tradiţionale – vâltori, mori, horincii, pive şi olointe. Nu sunt deloc ieşite din uz, simple exponate de muzeu: în preajma marilor sărbători creştine, când se face curăţenia generală la vâltoare – “maşina de spălat” a satului – se adună toate femeile, ca să-şi spele cergile şi alte ţesături groase.

Iar ingenioasă instalaţie numită horincie serveşte la obţinerea prea bine – cunoscutei horinci (“apa de 60 de focuri”, “băutură care arde”), dublu distilată, cu care vă vor imia negreşit oamenii locului, de la veţi trece pragul.