Oferte de Cazare și Informații din Turism

Cazare Hotel

Hotel Hilton, Sibiu Revendică

0 / 5
de la 414Lei
Printează

Hotel Hilton, Sibiu

Hotelul Hilton este amplasat într-o zonă foarte frumoasă, aproape Pădurea Dumbrava, la doar 5 minute distanţă de centrul medieval al oraşului Sibiu.

Hotelul este clasificat la categoria de 5 stele şi oferă condiţii, servicii şi facilităţi la cele mai înalte standarde, pentru a satisface chiar şi pe cei mai exigenţi clienţi.

Spaţiile de cazare sunt foarte spaţioase, mobilate modern şi elegant, pentru a asigura clienţilor un grad mare de confort.

Personalul unităţii este bine pregătit, amabil şi mereu la dispoziţia oaspeţilor, pentru a se asigura că aceştia au parte de o şedere foarte plăcută.

Hotelul Hilton este alegerea ideală atât pentru clienţii aflaţi în tranzit, în interes de serviciu cât şi pentru cei care îşi doresc să petreacă câteva zile într-un oraş medieval deosebit de frumos şi să viziteze obiectivele turistice din zonă.

Localizarea Hotelului Hilton

Hotelul Hilton este situat pe Strada Pădurea Dumbravă, nr. 1, Oraşul Sibiu, judeţul Sibiu, la doar 50 de metri distanţă de Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra în aer liber.

În apropierea hotelului se află numeroase atracţii turistice principale, precum: Grădina Zoologică Sibiu, situată la 0,3 km, Parcul Sub Arini – la 2,7 km, Sala Polivalenta Transilvania – la 2,9 km, Piaţa Unirii – la 3,9 km, Pasajul Scărilor – la 4,5 km, Piaţa Cibin – la 4,5 km, Podul Minciunilor – la 4,6 km.

Cel mai apropiat aeroport este Aeroportul Internaţional Sibiu, situat la 4,2 km distanţă faţă de proprietate.

Structura de cazare şi dotări

Hotelul Hilton oferă clienţilor săi 115 spaţii de cazare, structurate astfel:

  • 67 Hilton Guest Room dotate cu paturi matrimoniale;
  • 25 Hilton Guest Room dotate cu paturi twin;
  • 3 Hilton Executive Room;
  • 12 Hilton King Royal Suites;
  • 2 Hilton Family Royal Suites;
  • 5 Hilton Executive Suites;
  • 1 Hilton Presidential Suite.

Toate spaţiile de cazare sunt izolate fonic, bine întreţinute şi elegant mobilate, conform standardelor europene impuse de 5 stele.

În toate camerele se regăsesc dotări precum: aer condiţionat, încălzire centrală, televizor cu ecran plat şi programe prin cablu, telefon, minibar, fier şi masă de călcat, birou, lampă de birou, veioze, detector de fum, mochetă, fotolii, scaune, noptiere, conexiune internet.

Camerele dispun şi de grup sanitar propriu, dotat cu cabină de duș, lavoar, toaletă, oglindă, prosoape, halat de baie, papuci de baie, uscător de păr, articole de toaletă.

Facilităţi

Camerele sunt foarte spaţioase şi au vedere spre Munţii Carpaţi. În toată unitatea este asigurată conexiune la internet wi-fi, în mod gratuit.

Copiii beneficiază de zona de joacă special amenajată şi de echipamente de joacă pentru exterior.

Fumătorii au la dispoziţie amanejată special pentru fumat.

Persoanele cu mobilitate redusă beneficiază de unele facilităţi.

Pentru oaspeţii cazaţi în camerele Executive, este disponibil un Lounge. În cadrul acestuia, se oferă micul dejun în mod gratuit, băuturi răcoritoare şi gustări în timpul zilei. Seara, la anumite ore se oferă tartine şi băuturi.

Clienţii au la dispoziţie şi 2 terenuri pentru tenis şi un salon de coafură.

Restaurante

Hotelul Hilton pune la dispoziţia clienţilor 3 restaurante foarte rafinate – Versailles, Madrigal şi un restaurant cu specific românesc.

Restaurantele oferă meniuri foarte variate, inspirate din bucătăria internaţională franceză şi românească.

Preparatele sunt gatite din alimente de cea mai bună calitate iar diversitatea acestora satisfac chiar şi pe cei mai pretenţioşi clienţi.

SPA

Hotelul Hilton dispune şi de un centru SPA, cu o suprafaţă de 2000 mp. Aici puteţi avea parte de o oază de linişte şi relaxare, evadând din stresul cotidian.

Centrul SPA cuprinde:

  • piscină acoperită;
  • jacuzzy, saune – finlandeză, saună cu infraroşii, saună aromată, baie cu aburi;
  • baie Kneipp;
  • sală de fitness;
  • camere de relaxare şi meditaţie.

Centrul oferă şi o gamă completă de terapii – masaje de relaxare, tratamente faciale, scub-uri, împachetări corporale, etc. De asemenea, oferă şi experienţe „first class” – de hidroterapie–duș Vichy, Baie Cleopatra, Baie Niagara.

Facilităţile SPA sunt acordate în mod gratuit pentru clienţii hotelului.

Servicii

Recepţia hotelului este deschisă în permanenţă pentru soluţionarea cerinţelor clienţilor. Se oferă cameră pentru bagaje.

La cerere se pot acordă servicii de copiator, fax, serviciu de călcătorie, spălătorie, curăţătorie chimică, trezire la ora indicată, room service, închirieri auto.

Clienţii hotelului au la dispoziţie şi o parcare privată, cu o capacitate de 155 de locuri, supravegheată în permanenţă.

Check-in şi check-out

Ocuparea unei camere se va face în începând cu ora 15:00 iar părăsirea unei camere se va face până la ora 12:00.

Cardurile de plată acceptate sunt cele de tip Visa, MasterCard, Maestro, American Express.

Cazare copii

Toţi copiii sunt bineveniţi la Hotelul Hilton. Nu sunt disponibile pătuţuri sau paturi suplimentare.

Date de contact:
Strada Pădurea Dumbravă, nr. 1, Sibiu, Judeţul Sibiu
Telefon: 0269 505 600
De la 414 RON

Adaugă o recenzie

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anunțuri CazareAnunțuri cazare și informații din turism, hoteluri, pensiuni, vile sau apartamente în toate zonele țării.