Arad, Informații și prezentare , vechi oraş de pe Mureş, situat la 50 km de graniţa cu Ungaria. Aradul este atestat documentar din 1028, fiind menţionat şi în 1131, în Cronica pictată de la Viena. S-a aflat sub stăpânire turcească din 1551 până în 1687-1691 (regiunile la nord de Mureş), respectiv 1716 (regiunile la sud de Mureş), iar în secolul al XVIII-lea a făcut parte din Imperiul Habsburgic.

Pe website-ul nostru puteți găsi informații și oferte de cazare în Arad, sau localitățile apropiate.

Cetatea Aradului

Incinta Cetăţii Aradului, a fost construită în secolul al XVI-lea. Cetatea Aradului a fost reconstruită între 1698 şi 1701 de inginerul militar austriac Filipp Ferdinand Harsch. În timpul prinţului Eugeniu de Savoia, cetatea adăposteşte un complex de clădiri baroce înălţate în timpul stăpânirii habsburgice.  Cetatea Aradului este o cetate de tip Vauban, în formă de hexagon, cu trei rânduri de ziduri cu intaritururi de pământ. Cetatea este  înconjurată de un șanț umplut cu apă.

Din păcate, impresionantul ansamblu cu suprafaţa de 90 ha, situat într-o buclă a Mureşului, este inaccesibil vizitatorilor. Acesta îndeplinește în continuare rol de garnizoană militară, aflată în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Cel mai impresionant edificiu al Aradului este Palatul Culturii (1911 – 1913), din Piaţa George Enescu. Palatul Culturii combină o diversitate de stiluri arhitectonice (neoclassic, renascentist, gotic). În grandioasa construcţie, cu 300 de încăperi, funcţionează azi Filarmonica de Stat şi mai multe secţii ale Complexului Muzeal Arad.

Arad, Palatul Administrativ

Palatul Administrativ, de pe Bulevardul Revoluţiei nr. 75, construit între 1872 şi 1875 în stil neorenascentist, găzduieşte sediile Primăriei, Prefecturii şi Consiliului Judeţean Arad, Orologiul din turnul cu înălţimea de 54 m a fost adus din Elveţia în 1878. Din mecanismul său se revarsă la ora fixă acordurile Odei Bucuriei de Beethoven.

Pe acelaşi bulevard mai sunt de remarcat Banca Naţională (1906), la nr. 72. Palatul Cenad (1894), la nr. 73, Palatul Finanţelor (1896), la nr. 77, şi Palatul Neumann (1891), la nr. 78, faţada din cărămidă a Bisericii Evanghelice Luterane, de la nr. 61, datând din 1906, i-a atras şi numele de Biserica Roșie.

Biserica romano–catolică

Biserica romano–catolică a ordinului Miniriților, de la nr. 96 A, a fost construită între 1902 şi 1903. La nr. 103 funcţionează din 1874 Teatrul de Stat Ioan Slavici, în stil baroc. În apropriere, pe strada Gh. Lazăr a supravieţuit în stare avansată de degradare clădirea în stil neoclasic a Teatrului Vechi (1817). Cel mai vechi teatru din România, construit pe banii negustorului Iacob Hirschi, de origine vieneză.

La o plimbare prin centru vă veţi convinge că farmecul oraşului este dat de superbele lui clădiri, purtând marca diverse stiluri arhitectonice – neorenascentist, neoclassic, baroc, secession etc.

Fostul Turn de Apă (1896), de pe strada Ceaikovski nr. 9A, este folosit azi ca galerie de artă.

Arad, Casa cu lacăt

Căutaţi Casa cu lacăt (1815), de pe strada Tribunului Dobra, care a aparţinut cândva breslei fierarilor; în nişa de pe colţul ei era fixat Butucul breslelor, datând tocmai din 1827, expus în prezent la etajul al doilea al Muzeului de Artă. În zidurile Casei cu ghiulele (cca1800), de pe Calea Timişorii, puteţi vedea 17 ghiulele trase din turnurile cetăţii în timpul Revoluţiei de la 1848.

Statuia (1729) dedicată Sfântului Ioan de Nepomuk, sfântul protector al Aradului, este amplasată la intersecţia dintre străzile Episcopiei şi strada Desseanu. Monumentul Sfintei Treimi, de pe Calea Timişorii, a fost înălţat în 1746 în memoria victimelor epidemiei de ciumă din anii 1738-1740.

Statuia Sf. Florian

O statuie dedicată Sf. Florian a fost amplasată în 1869 la intersecţia dintre străzile Adam Muller Guttenbrunn şi Zimbrului. Statuia se află în cartierul Aradul Nou, locuit în secolele XVIII-XIX de etnici germani. În Arad a existat şi o frumoasă capela romano–catolică în stil baroc cu hramul dedicat Sf. Florian (1753). Aceasta a fost demolată în anul 1977 pentru construirea sediului Securităţii.

Articole recomandate:

 

 

Pe o suprafaţă de 40 ha de pe malurile Mureşului a fost amenajat Ştrandul Neptun, care cuprinde 5 bazine, terenuri de sport, grădini de vară, restaurant şi 300 de căsuţe de camping. La nord – vest de oraş, la capătul străzii Dunării se înalta biserica Mănăstirii Gai, critorită în 1762 de episcopal sârb Sinisie Jivanovoci.

Într-o pădure de pe malul Mureşului, în satul Bodrog Vechi din comună Felnac, la 15 km vest de Arad, se afla Mănăstirea Hudos – Bodrog, datând de la începutul secolul al XII-lea (1135). Este considerată unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult din ţară.

Ştiaţi că?

Potrivit unei legende, mănăstirea Hodos–Bodrog a fost întemeiată după ce un taur uriaş pe nume Hodos a descoperit o icoană a Maicii Domnului şi o găleată plină cu galbeni de aur. Acestea fiind aflate într-un loc de lângă un pârâu unde a săpat cu coarnele zile la rând. Taurul a fost sacrificat pentru că a ucis-o pe văcăriţa care îl însoţea, împungând-o cu coarnele, iar galbenii au fost folosiţi pentru înălţarea bisericii.

Banii s-au terminat după ce au fost tencuite trei laturi ale faţadei, iar cea Nordică a rămas nefinalizata până azi, ca urmare a faptului că tencuiala pusă cu ajutorul altor bani cădea imediat. În altar puteţi vedea şi azi icoana şi coarnele taurului Hodos, păstrate într-o raclă de sticlă.

Arad, Castelul Macea

În Castelul Macea (25 km de Arad), construit în 1724 de boierul Mihai Cernovici , au fost amenajate Muzeul de Etnografie, Muzeul de Botanică şi Muzeul Caricaturii Româneşti. Parcul castelului a fost transformat din 1990 în grădina botanică a Universităţii Vasile Goldis din Arad.

Despre apa pârâului din pădurea unde este ascuns Schitul Feredeu, în aproprierea comunei Siria, la 30 km nord – est de Arad, pelerinii spun că are puteri vindecătoare. Lipova, o mică localitate de pe malul stâng al Mureşului, la 30 km depărtare de Arad, este atestata documentar încă din secolul al XII-lea. În secolele XV-XVI a fost un important centru meşteşugăresc, cu numeroase bresle.

Piața Unirii Arad

Piaţa Unirii, fostul loc de desfăşurare a vechiului târg, a fost transformată azi într-un parc. Aici se găseşte Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului, dincolo de faţada barocă a căreia se ascunde un pronaos de facture bizantina, datând din secolul al XIV-lea, la fel ca jumătate din navă; frescele din nava veche, de lângă intrare, datează din secolul al XV-lea.

Vechea Şcoală Românească, construită la începutul secolului al XIX-lea, prezintă numeroase elemente baroce. Din vremea stăpânirii turceşti (1552 – 1595, 1613-1718) s-a păstrat remarcabilul Bazar Turcesc (secolul XVII) – o arcadă comercială formată din opt pilaştri. Conacul Misici (secolul XIX), de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 21, găzduieşte azi Muzeul Orăşenesc.

Pârâul Şiştarovăţ

La 3 km de oraş, pe pârâul Şiştarovăţ, la altitudinea de 138 m se află Băile Lipova. Această staţiune balneoclimaterică cu izvoare de apă minerală este recomandată pentru afecţiuni digestive şi cardiovasculare.

Ridicată în timpul domniei lui Bela al IV-lea (1235-1270), refăcută în 1245 şi fortificată în secolul al XV-lea de Iancu de Humedoara, Cetatea Soimos, situată la nord de Mureş, pe Cioaca Tautului, la o altitudine de 129 m. Domină vechiul drum ce ducea spre centrul Transilvaniei. În perioada 1552-1699, cetatea de piatră a jucat un rol important în rezistenţa antiotomana. După 1788 a fost părăsită, ajungând treptat în stare de ruină.